You are currently viewing Semnal înainte de BAC, în județul Dâmbovița: sub 50% rată de promovare la simulare

Semnal înainte de BAC, în județul Dâmbovița: sub 50% rată de promovare la simulare

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a publicat rezultatele simulării examenului național de bacalaureat 2026, care indică o rată de promovare de 46,49% la nivelul județului.

Datele reflectă situația elevilor care au participat la toate probele, în contextul în care statistica este influențată de boicotarea activităților într-o unitate de învățământ.

Din totalul de 3.348 de elevi înscriși, 2.409 au fost prezenți la toate probele (80,65%), iar dintre aceștia, 1.120 au obținut medii de promovare, respectiv peste 6.

La proba de Limba și literatura română, rata de promovare (note peste 5) a fost de 68,50%, în creștere față de anul trecut. Cele mai multe note s-au situat în intervalul 5–5,99, în timp ce 135 de elevi au obținut note între 9 și 9,99.

La proba obligatorie a profilului, rata de promovare a fost de 54,33%, în scădere față de 2025. În această probă, 13 elevi au obținut nota 10. Aceștia provin din mai multe unități de învățământ din județ, inclusiv colegii naționale din Târgoviște, Găești și Pucioasa.

Proba la alegere a profilului a înregistrat o rată de promovare de 70,36%, în creștere față de anul precedent. La această probă, 25 de elevi au obținut nota maximă, iar cele mai multe note s-au situat în intervalele 9–9,99 și 8–8,99.

Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Reprezentanții ISJ Dâmbovița precizează că lucrările elevilor sunt disponibile în unitățile de învățământ, iar profesorii au acces la acestea pentru analiză. Rezultatele vor fi discutate la nivelul școlilor, împreună cu elevii și părinții, în vederea stabilirii unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor.

Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog, decât la cererea scrisă a elevilor sau părinților, în situații excepționale. Simulările au rolul de a familiariza elevii cu rigorile examenului și de a contribui la obținerea unor rezultate mai bune la examenul final.

AITOR: F.S