You are currently viewing Flori furate din spațiile verzi din Găești. Primarul a sesizat poliția

Flori furate din spațiile verzi din Găești. Primarul a sesizat poliția

Administrația locală din Găești atrage atenția asupra unor fapte de vandalism care afectează spațiile verzi din oraș. Mai multe flori plantate recent au fost sustrase, iar cazul a ajuns în atenția poliției.

Primarul orașului, Alexandru Iorga, a anunțat că a sesizat autoritățile pentru identificarea a două persoane surprinse în timp ce furau plantele decorative. Edilul spune că nu este un incident singular, astfel de situații fiind semnalate și în trecut.

Astăzi am fost nevoit să sesizez poliția pentru identificarea a două persoane care au sustras florile abia plantate. Nu este un caz izolat. Au mai fost furate flori, dar și alte elemente de mobilier stradal”, a transmis primarul.

Acesta a subliniat că astfel de fapte afectează întreaga comunitate și a transmis un mesaj ferm.

„Astfel de fapte nu vor fi tolerate. Cei care aleg să distrugă sau să fure din munca unei întregi comunități vor răspunde în fața legii”.

Reprezentanții administrației locale fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor, subliniind că menținerea unui oraș curat și îngrijit depinde de contribuția fiecăruia.

AUTOR: F.S.