Administrația locală din Răcari atrage atenția asupra respectării regulilor privind depozitarea deșeurilor, în contextul unor situații repetate în care în zona containerelor au fost aruncate cantități mari de gunoi.
Primarul orașului, Marius Caraveteanu, reamintește că aceste spații sunt destinate exclusiv locuitorilor și doar pentru cantități mici de deșeuri rezultate din activități gospodărești, precum resturi vegetale sau materiale provenite din lucrări minore.
„Aruncarea gunoaielor în cantități mari în zona containerelor este strict interzisă”, transmit reprezentanții administrației locale, subliniind că nerespectarea acestor reguli afectează atât aspectul orașului, cât și gestionarea eficientă a deșeurilor.
Autoritățile anunță că zonele respective sunt monitorizate video, iar persoanele care continuă să depoziteze ilegal deșeuri vor fi identificate și sancționate conform legislației în vigoare.
Primăria face apel la responsabilitate din partea cetățenilor și la respectarea regulilor, pentru menținerea unui oraș curat și civilizat.
AUTOR: F.S.














