Astăzi, 21 aprilie 2026, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a primit pentru prima dată în vizită elevii claselor I și a II-a de la Școala Gimnazială Tătărani, Dâmbovița. Cei mici au făcut cunoștință cu activitatea bibliotecii și cu modul în care pot descoperi lumea cărților.
În cadrul întâlnirii, le-a fost citită povestea „Copacii în care creșteau cărți” de Paul Czajak, iar copiii au povestit, la rândul lor, de ce iubesc cărțile și care sunt personajele lor preferate. Activitatea a continuat cu un atelier de îndemânare și creativitate, în care au realizat „Copacul ciufulit”.
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă veselă și colorată.














