Programul guvernamental destinat sprijinirii femeilor antreprenor este reluat, oferind șansa unor finanțări consistente pentru dezvoltarea afacerilor.
Autoritățile anunță că procesul va continua de unde a fost întrerupt, fără a fi reluat de la zero, astfel încât munca depusă deja de aplicante să nu fie pierdută. În perioada următoare vor fi comunicate primele decizii privind dosarele depuse, iar beneficiarii eligibili pot primi sprijin financiar de până la 200.000 de lei.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunţat, joi, reluarea programului ”Femeia antreprenor”, pentru care au fost deja depuse dosare.
Între 27 şi 30 aprilie vor fi transmise deciziile de respingere, pentru care există posibilitatea de contestaţie. Se va acorda ajutor de 200.000 de lei pentru afaceri conduse de femei.
„Sunt bucuros să anunţ reluarea programului «Femeia Antreprenor» – un mecanism de sprijin care fusese promis, dar nu pornise niciodată, lăsând în aşteptare mii de femei care au aplicat. Acest program nu a avut vreodată finanţare. Însă pentru 2026 a fost o prioritate pentru mine să creez cadrul bugetar şi să reluăm procesul exact de unde s-a rămas”, anunţă ministrul Economiei Irinel Darău.
„Vorbim despre finanţări de până la câte 200.000 de lei care se vor acorda pentru aproximativ 1.000 de afaceri conduse de femei.
Procesul reîncepe între 27 şi 30 aprilie, când sunt transmise deciziile de respingere, pentru care există posibilitatea de contestaţie, în termen de 5 zile de la comunicare, prin platforma minimis.imm.gov.ro”, a precizat ministrul.
Editor: IFA














