Minivacanța de 1 Mai rămâne, an de an, startul neoficial al sezonului estival și unul dintre cele mai așteptate momente pentru turiștii români. Cu doar o săptămână înainte de weekendul prelungit, mulți sunt încă în căutarea variantei potrivite, între dorința de relaxare și calculele tot mai atente de buget.
O analiză realizată de eSejur Travel Agency pentru perioada 1–3 mai 2026 conturează imaginea unei competiții clasice: litoralul românesc, cu oferte flexibile, în special cu mic dejun inclus, și litoralul bulgăresc, unde pachetele All Inclusive continuă să atragă prin predictibilitate și confort.
În acest an, alegerea nu mai ține doar de preferințe, ci și de echilibrul dintre preț, servicii și experiența pe care fiecare turist și-o dorește pentru primul weekend de vară.
Litoralul Românesc: Mamaia rămâne „borna 0” a distracției
Pentru cei care vor să fie în centrul evenimentelor, Mamaia oferă cele mai variate opțiuni de preț:
• Buget: Un hotel de 3* în Mamaia pornește de la doar 219 lei/persoană (mic dejun inclus).
• Confort: Hotelurile de 4* din Mamaia și Eforie Nord oferă tarife începând cu 255 – 340 lei/persoană.
• All Inclusive: Pentru turiștii care nu doresc grija meselor, pachetele All Inclusive în stațiunile din sud (Venus, Neptun – Olimp) se situează în jurul valorii de 300 – 660 lei/persoană.
„1 Mai pe litoralul românesc are o vibrație aparte. Anul acesta, observăm un interes crescut pentru Eforie Nord și Venus, unde raportul calitate-preț la hotelurile de 4 stele este extrem de atractiv pentru familii,” declară experții eSejur.ro.
Bulgaria All Inclusive de la 66 EUR
Vecinii bulgari mizează, ca de obicei, pe pachete complete. Sunny Beach conduce topul accesibilității, în timp ce Obzor se impune pe segmentul premium.
• Cele mai bune tarife: Sunny Beach (de la 66 EUR/persoană/2 nopți/All Inclusive) și Nisipurile de Aur (73 EUR/persoană/2 nopți/All Inclusive) cu All Inclusive.
• Segmentul Premium: Obzor oferă pachete All Inclusive de la 134 EUR/pers., vizând turiștii care caută răsfăț total.
• Stațiuni de familie: Albena și Nessebar mențin standardul de 4* la tarife de aproximativ 105-107 EUR/pers.
La o primă privire, diferențele sunt evidente, în România, tarifele pornesc de la aproximativ 219 lei de persoană în Mamaia și ajung la 255 lei în Eforie Nord, în timp ce în Bulgaria, pachetele All Inclusive încep de la circa 66 de euro în Sunny Beach și urcă până la 107 euro în Albena, oferind, însă, servicii incluse complete. Tradus pe scurt, România vine cu variante mai accesibile la prima vedere, dar Bulgaria intră în joc cu All Inclusive-ul care, de multe ori, echilibrează rapid calculele.
Indiferent de alegere, minivacanța de două nopți rămâne ocazia ideală de a testa „pulsul” verii și de a vedea ce ți se potrivește pentru concediul mare. Reprezentanții eSejur Travel Agency atrag atenția că, pentru litoralul românesc, există în continuare un avantaj important, plata se poate face cu vouchere de vacanță, un detaliu care cântărește decisiv pentru mulți turiști.
Cu locuri limitate și cerere în creștere, alegerea nu mai ține doar de destinație, ci de momentul în care faci rezervarea. Pentru cei încă indeciși, regula rămâne simplă: cine prinde oferta potrivită, prinde și startul verii în cele mai bune condiții.














