Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că, până la 15.30, vântul puternic a produs efecte în 56 de localități din 14 județe (AB, BC, BT, CJ, CS, GL, HR, HD, IS, NT, SM, SV, TM și VS). În municipiul Huși din jud. Vaslui, o persoană a fost lovită de acoperișul unui bloc dislocat de rafalele de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era inconștientă, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare aceasta a fost declarată decedată.
În aceste județe s-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție de la 51 imobile (38 acoperișuri de bloc, 11 acoperișuri de casă, 2 operatori economici), respectiv pentru îndepărtarea a 59 copaci și 9 stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 10 autoturisme.
În localitatea Târgu Frumos din jud. Iași, o persoană a fost lovită de o creangă ruptă de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era conștientă, prezenta TCC, fiind transportată la spital.
În municipiul Timișoara din jud. Timiș, o persoană a fost lovită de o creangă ruptă de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era conștientă, prezenta TCC, fiind transportată la spital.
În localitatea Furnicari din jud. Bacău, un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în deplasare. Conducătorul autovehiculului s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 138 localități din 6 județe (BC, BT, IS, NT, SV și VS), însumând un număr de 35.059 consumatori finali nealimentați.
Echipajele de pompieri, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne, acționează integrat, pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor. Intervențiile sunt coordonate unitar, iar situația operativă este monitorizată permanent, pentru a asigura un răspuns rapid și eficient.
editor: IFA














