You are currently viewing Bugetul județului Dâmbovița, aprobat de consilieri. Peste 69% din fonduri merg către investiții

Bugetul județului Dâmbovița, aprobat de consilieri. Peste 69% din fonduri merg către investiții

Consilierii județeni dâmbovițeni au aprobat, ieri, bugetul pentru anul 2026, într-un context economic dificil, marcat de constrângeri financiare și ajustări bugetare. Cu toate acestea, administrația județeană menține direcția asumată în ultimii ani, cu accent pe dezvoltare și investiții. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat că bugetul a fost construit în condiții complicate, dar cu o prioritate clară.

„Este un buget construit în condiții dificile, dar cu o alegere fermă și asumată: dezvoltarea județului rămâne prioritatea absolută, indiferent de contextul economic în care ne aflăm. Bugetul județului Dâmbovița pentru anul 2026 confirmă, încă o dată, direcția pe care am ales-o și pe care am menținut-o începând din anul 2020: investițiile stau la baza dezvoltării. Astfel, și în acest an, structura bugetului este următoarea: 69,13% pentru dezvoltare și 30,87% pentru funcționare.”

Deși bugetul este mai mic comparativ cu anii anteriori, autoritățile județene anunță continuarea proiectelor aflate în derulare.

„Chiar dacă ne confruntăm cu un buget mai mic față de anii anteriori nu ne abatem de la obiectivul de modernizare a județului nostru. Avem proiecte aflate în derulare, finanțate prin programe guvernamentale, pentru care am alocat sume suplimentare importante, neprevăzute la momentul semnării contractelor. Investițiile în sănătate, educație și infrastructură rămân în prim-plan, pentru că ele definesc nivelul real de dezvoltare și calitatea vieții în fiecare comunitate.”

Totodată, șeful administrației județene a subliniat că va continua Programul Județean de Dezvoltare Locală, prin care sunt sprijinite proiectele administrațiilor locale.

„Reafirm un principiu pe care l-am respectat întotdeauna: nu am făcut și nu vom face diferențe politice în alocarea fondurilor. Pentru ca Dâmbovița să se dezvolte, este esențial să existe colaborare între toate administrațiile locale, indiferent de culoarea politică”.

AUTOR: F.S.