You are currently viewing Un bărbat a murit în avalanşa de pe Valea Coştilei din Bucegi

Un bărbat a murit în avalanşa de pe Valea Coştilei din Bucegi

O avalanşă s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coştilei din munții Bucegi, unde cel puțin patru schiori, conform spuselor șefului IGSU Raed Arafat, au fost surprinși de zăpadă în zona Valea Coștilei, iar un bărbat de 35 de ani a murit.

Potrivit acestuia, victima făcea parte dintr-un grup de trei persoane aflate la schi în afara pistelor. Celelalte două persoane au fost preluate de către salvamontişti pentru a fi coborâte de pe munte.

La intervenţia de pe munte au fost folosiţi inclusiv câini de căutare.

ISU Brașov a emis o informare prin care arată că bărbatul decedat era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului și avea 35 de ani. ISU Brașov a exprimat un mesaj de condoleanțe:

 “Ne luăm rămas-bun, cu profund regret şi tristeţe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi, surprins de o avalanşă în zona Văii Coştilei, la doar 35 de ani. Absolvent al Academiei de Poliţie <<Alexandru Ioan Cuza>>, Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu şi-a dedicat întreaga carieră salvării de vieţi, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Braşov. A fost unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai inspectoratului, un profesionist desăvârşit şi un camarad respectat de toţi cei care au avut onoarea să îi fie alături”.

Polițiștii prahoveni au anunțat că au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cazul decesului schiorului Dan Colniceanu, relatează Agerpres.

Editor: IFA