Este sărbătoare fără margini la Hunedoara! După o așteptare de 34 de ani, Corvinul revine în prima ligă a fotbalului românesc și readuce în oraș parfumul marilor performanțe de altădată.
Miercuri seara, într-o atmosferă incandescentă, echipa pregătită de Florin Maxim a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-0, în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2, obținând matematic promovarea în SuperLigă. Golurile care au declanșat fiesta în tribune și pe străzile Hunedoarei au fost marcate de Albino, în minutul 22, și de Uche, trei minute mai târziu. În actuala stagiune, Corvinul a demonstrat că este cea mai solidă și spectaculoasă echipă a sezonului la nivelul ligii secunde.
Cu acest succes, Corvinul a ajuns la 68 de puncte și nu mai poate pierde unul dintre cele două locuri direct promovabile, indiferent de rezultatele ultimelor două etape. În spatele hunedorenilor continuă lupta pentru promovare între Sepsi OSK și FC Voluntari.
Povestea Corvinului capătă astfel accente istorice. Clubul care a dat României nume legendare și care a făcut cândva Europa să vorbească despre Hunedoara revine acolo unde îi este locul: pe prima scenă a fotbalului românesc.
Iar sărbătoarea continuă. Sâmbătă, 9 mai, liderul Ligii 2 vine la Târgoviște pentru duelul cu Chindia Târgoviște, în penultima etapă a play-off-ului, într-un meci care se anunță unul extrem de disputat.
În prima ligă, Corvinul nu va putea evolua „acasă”. Stadionul din Hunedoara urmează să fie demolat, iar în locul lui va fi construită o arenă ultramodernă, investiție estimată la 64 de milioane de euro. Până la finalizarea noului stadion, echipa lui Florin Maxim își va disputa meciurile de pe teren propriu la Petroșani.
M.I.














