You are currently viewing Bugetul orașului Titu pentru 2026 a fost aprobat. Peste 60% din fonduri merg către investiții

Bugetul orașului Titu pentru 2026 a fost aprobat. Peste 60% din fonduri merg către investiții

Consiliul Local Titu a aprobat în această săptămână bugetul orașului pentru anul 2026, documentul fiind adoptat cu vot unanim de către cei 13 consilieri locali prezenți la ședință.

Anunțul a fost făcut de primarul Laurențiu Costache, care a precizat că bugetul a fost construit într-un context economic dificil, marcat de presiuni financiare și provocări administrative. Potrivit edilului, administrația locală a decis să păstreze direcția axată pe investiții și dezvoltare, chiar și în condițiile actuale.

„Peste 60% din buget merge către investiții în infrastructură: în școli, sănătate, drumuri, utilități și proiecte extrem de necesare comunității noastre”, a transmis primarul orașului Titu.

Laurențiu Costache a subliniat că prioritățile administrației locale rămân proiectele de modernizare și continuarea lucrărilor considerate importante pentru dezvoltarea orașului. Primarul le-a mulțumit și consilierilor locali pentru susținerea proiectului de buget, indiferent de apartenența politică.

Au înțeles importanța acestui buget și au susținut, dincolo de diferendele politice, proiectele de care orașul nostru are atât de multă nevoie”, a transmis acesta.

AUTOR: F.S.