You are currently viewing Alegeri, ieri, la OFSD Târgoviște. Peste 200 de delegați și-au ales conducerea

Alegeri, ieri, la OFSD Târgoviște. Peste 200 de delegați și-au ales conducerea

Organizația Femeilor Social-Democrate Târgoviște și-a ales noua echipă de conducere, în cadrul conferinței de alegeri desfășurate ieri, în prezența liderilor PSD Dâmbovița și a peste 200 de delegate.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizației județene și municipale a partidului, consilieri locali și membre ale organizațiilor social-democrate din municipiu, într-o întâlnire dedicată atât alegerilor interne, cât și rolului femeilor în administrație și viața publică.

În cadrul conferinței, delegații au reconfirmat-o la conducerea organizației în unanimitate pe Luciana Cristea pentru un nou mandat, fiind aleasă și echipa de vicepreședinți și secretariat a organizației.

La eveniment au participat președintele PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte PSD, Corneliu Ștefan, secretarul executiv al organizației, Daniel Cristian Stan, președinta OFSD Dâmbovița, deputatul Carmen Holban, dar și alți reprezentanți ai organizației județene.

„În toți acești ani, doamnele și domnișoarele din OFSD Târgoviște au demonstrat că seriozitatea, implicarea și consecvența contează enorm într-o organizație.
Au avut un aport important la rezultatele foarte bune obținute de PSD Dâmbovița și PSD Târgoviște și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac – pentru timpul, energia și implicarea lor în activitatea politică și în viața comunității.
Dincolo de funcții sau campanii, OFSD Târgoviște înseamnă o echipă unită și puternică”, a transmis președintele social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.