You are currently viewing Prima ediție a concursului „ARTfel”, organizată la Titu. Tinerii talentați au urcat pe scenă într-un spectacol al creativității

Prima ediție a concursului „ARTfel”, organizată la Titu. Tinerii talentați au urcat pe scenă într-un spectacol al creativității

Sala de festivități a Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” a găzduit, ieri, prima ediție a concursului „ARTfel”, eveniment dedicat artei, creativității și expresiei artistice în rândul tinerilor. Competiția a reunit momente artistice variate, iar concurenții au urcat pe scenă cu recitaluri și interpretări prin care și-au pus în valoare talentul și creativitatea.

„Prin momentele prezentate pe scenă, concurenții au demonstrat emoție, curaj și pasiune pentru artă”, a transmis primarul orașului Laurențiu Costache.

Juriul competiției a fost format din actorii Adelin-Andrei Ilie și Puiu Dan, invitați să evalueze prestațiile participanților.

Trofeul primei ediții „ARTfel” a fost câștigat de Antonia Ciulei.

Primarul Laurențiu Costache a felicitat atât participanții, cât și organizatorii evenimentului și și-a exprimat speranța ca proiectul să continue și în anii următori.

Mă bucur că astfel de evenimente prind viață în orașul nostru și sper ca «ARTfel» să devină o tradiție frumoasă”, a mai precizat acesta.

AUTOR: F.S.