Astăzi, în mijlocul Oceanului Atlantic, Nava Școală „Mircea” a sărbătorit 87 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române. Departe de țărm, sub vele întinse și înconjurați doar de ocean, echipajul velierului a marcat momentul printr-o ceremonie desfășurată la puntea centru.
Întregul echipaj s-a adunat pentru a asculta mesajele transmise de comandantul marșului de instrucție, comandor Gabriel Moise, și de comandantul navei, căpitan-comandor Silviu Moraru. Discursurile au evidențiat istoria impresionantă a bătrânului velier și rolul pe care Nava Școală „Mircea” l-a avut în formarea generațiilor de marinari militari români.
Totodată, au fost aduse mulțumiri tuturor celor care au servit de-a lungul timpului la bordul navei și care au contribuit la păstrarea și transmiterea mai departe a spiritului „Mircea”. De la o generație la alta, tradițiile, disciplina și respectul pentru mare au continuat să trăiască la bordul velierului simbol al Forțelor Navale Române.
Un mesaj aparte a fost adresat cadeților aflați la bord, cărora li s-a reamintit importanța de a purta această navă în suflet și de a-i respecta istoria, așa cum au făcut-o toate generațiile care au urcat înaintea lor în arborada lui „Mircea”.
Un moment special al zilei a fost și pentru cadetul Liviu Noaghe, care și-a sărbătorit cea de-a 21-a aniversare chiar în mijlocul Atlanticului, la bordul Navei Școală „Mircea”, într-un marș ce va rămâne cu siguranță una dintre cele mai importante amintiri ale începutului său de carieră navală.
Nava școală a Academiei Navale își continuă marșul transatlantic către Caraibe, înaintând prin Atlantic sub vele, către noi orizonturi, așa cum o face de 87 de ani.
Editor: IFA














