Municipiul Târgoviște găzduiește etapa națională a competiției „Business Plan 2025–2026”, considerată una dintre cele mai importante competiții de antreprenoriat dedicate elevilor din România. Evenimentul, organizat de Consiliul Național al IMM-urilor din România, reunește echipe de la opt colegii naționale din țară, care își prezintă ideile și proiectele de afaceri în cadrul finalei naționale.
Deschiderea competiției a avut loc în prezența unor reprezentanți ai administrației, mediului universitar și de afaceri, printre care Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a vorbit despre importanța educației aplicate și despre rolul tinerilor în dezvoltarea mediului economic.
„Concursul oferă elevilor oportunitatea de a-și dezvolta spiritul antreprenorial și de a transforma proiectele în inițiative aplicate. Prin creativitate, curaj și implicare, participanții confirmă că există o generație pregătită să vină cu soluții și direcții noi pentru mediul economic. În spatele fiecărui proiect prezentat se regăsesc ore de muncă, motivație și dorința de a transforma planurile în rezultate cu impact și perspectivă”, a transmis Corneliu Ștefan.
Acesta i-a felicitat pe organizatori și pe elevii participanți pentru implicare și curajul de a-și susține ideile în fața juriului și a publicului.
Competiția „Business Plan” este dedicată dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul elevilor și promovează ideile inovatoare, munca în echipă și inițiativa în afaceri încă din perioada liceului.

AUTOR: F.S.














