Ziua Eroilor și sărbătoarea Înălțării Domnului au fost marcate, astăzi, și în comuna Băleni, prin ceremonii comemorative și depuneri de coroane organizate în locurile simbolice ale comunității. Primarul comunei, Florin Dumitru, a transmis un mesaj în care a vorbit despre legătura dintre credință, educație și memoria celor care și-au sacrificat viața pentru țară.
„Eroii noștri nu au luptat pentru glorie personală. Ei au luptat pentru ca noi, cei de astăzi, să putem trăi în pace, să ne putem crește copiii în libertate și să ne putem păstra identitatea, credința și valorile. Fiecare cruce ridicată în memoria lor, fiecare monument și fiecare nume păstrat în sufletul comunității reprezintă o lecție de curaj, sacrificiu și iubire de țară”, a transmis edilul.
În cadrul manifestărilor au fost depuse coroane de flori la școală și la biserică, gest pe care primarul l-a descris drept „o legătură profundă între educație, credință și memoria eroilor”.

„La școală, îi cinstim pe cei care au luptat pentru viitorul generațiilor ce au urmat. Acolo unde copiii învață să citească, să gândească și să viseze, trebuie să învețe și respectul pentru istorie, pentru jertfă și pentru valorile naționale. O comunitate care își uită eroii riscă să își piardă rădăcinile”, a mai spus Florin Dumitru.
Acesta a subliniat și rolul credinței în istoria poporului român, amintind că eroii au plecat la luptă „având în suflet credința în Dumnezeu și iubirea față de neam și familie”.
Mesajul transmis de administrația locală s-a încheiat cu un omagiu adus tuturor eroilor României și cu îndemnul de a păstra vie memoria acestora „prin felul în care ne trăim viața: cu respect față de țară, cu grijă pentru comunitate și cu responsabilitate față de generațiile care vin după noi”.

AUTOR: F.S.














