You are currently viewing La Nucet, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au adus comunitatea împreună în rugăciune și recunoștință

La Nucet, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au adus comunitatea împreună în rugăciune și recunoștință

Locuitorii din Nucet au marcat astăzi, prin momente de rugăciune și ceremonii comemorative, sărbătoarea Înălțării Domnului, ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena și Ziua Eroilor. Manifestările organizate în comunitate au reunit reprezentanți ai administrației locale, preoți, copii și localnici, într-o zi dedicată memoriei celor care și-au sacrificat viața pentru țară și credință.

Astăzi, la Nucet, am trăit împreună o zi plină de emoție, credință și recunoștință. De Înălțarea Domnului, de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena și de Ziua Eroilor, comunitatea noastră s-a unit în rugăciune și respect pentru cei care au luptat și s-au jertfit pentru țară și pentru credință”, au transmis reprezentanții administrației locale.

În cadrul evenimentului a fost oficiată o slujbă de pomenire de către preoții din localitate, iar reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local au depus coroane la monumentele din comună dedicate eroilor.

Un moment aparte a fost oferit de copiii din comunitate, care au pregătit un program artistic dedicat celor ce s-au jertfit pentru patrie.

AUTOR: F.S.