Cristi Chivu, tehnicianul român care a câștigat recent campionatul și Cupa Italiei cu echipa de fotbal Inter Milano, a fost desemnat cel mai bun antrenor din Serie A, în sezonul 2025/2026.
Chivu a devenit al treilea „principal” al lui Inter care reușește să câștige Cupa Italiei și titlul în Serie A în aceeași stagiune, dar primul care obține această performanță în sezonul de debut.
Câștigătorul a fost ales de un juriu format din directori ai publicațiilor sportive. Aceștia au luat în calcul criterii tehnico-tactice, calitatea fotbalului prestat și atitudinea fair-play arătată pe marginea terenului pe parcursul întregului campionat.
Pe contul de X al celor de la Serie A a fost postat un clip video cu mai multe momente cu Cristi Chivu din acest sezon alături de următorul text: ”Chivu este antrenorul sezonului”.
Inter mai are de jucat în acest sezon cu Bologna, sâmbătă, 23 mai, de la ora 19:00. Trofeul îi va fi înmânat chiar înaintea partidei Bologna – Inter, pe stadionul „Renato Dall’Ara”.
Editor: IFA














