Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, organizează la începutul lunii viitoare o nouă competiție de alergare dedicată tinerilor și promovării mișcării în aer liber. Ajuns la ediția a treia, evenimentul își propune să devină o tradiție pentru comunitatea locală, oferind elevilor din județ ocazia ideală de a-și testa abilitățile fizice și de a petrece o zi dedicată unui stil de viață activ. Întrecerea va avea loc în data de 6 iunie 2026, începând cu ora 10.00, iar gazda întregii manifestări va fi parcul din cadrul Complexului de Natație din Târgoviște.
Această competiție sportivă de anvergură județeană este organizată în memoria profesorului și antrenorului emerit Nicolae Guțoiu, o personalitate marcantă, un mentor extrem de respectat și un promotor dedicat al atletismului dâmbovițean. Dincolo de componenta competițională, organizatorii urmăresc să aducă un pios omagiu fostului profesor, dar și să stimuleze în rândul comunității școlare un stil de viață activ și sănătos, spiritul de fair-play, cooperarea și implicarea activă în activități sportive atât recreative, cât și de performanță.
Conducerea instituției organizatoare mizează pe o prezență numeroasă a unităților de învățământ din regiune și a transmis un mesaj clar de susținere pentru profesorii și elevii dâmbovițeni. „Este o oportunitate minunată de a petrece o zi în aer liber, de a promova sportul școlar și de a celebra împreună valorile educației prin sport”, au transmis oficialii Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.
Directorii și profesorii de educație fizică din județ sunt încurajați să mobilizeze un număr cât mai mare de copii pentru a lua parte la această manifestare sportivă de suflet. Participarea oficială la cros se face prin completarea și trimiterea formularului sau tabelului de înscriere până cel târziu la data de 5 iunie 2026, la ora 16.00, documentele putând fi transmise direct pe adresa de e-mail a clubului organizator.
Regulamentul de concurs și formularul de înscriere sunt disponibile AICI.
AUTOR: F.S.














