You are currently viewing Mai mulți militari răniți, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 dintr-o coloană oficială s-au ciocnit între ele

Mai mulți militari răniți, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 dintr-o coloană oficială s-au ciocnit între ele

Unsprezece militari au fost răniți, având  nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie s-au ciocnit, din cauză că nu au păstrat distanța corespunzătoare, joi seară, în judeţul Sălaj, pe DN 1C.

Astăzi, 28.05.2026, în jurul orei 20:30, la ieşirea din localitatea Bizuşa-Băi, judeţul Sălaj, pe direcţia Dej – Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie”, au transmis, joi seară, reprezentanţii unităţii militare.

În urma incidentului au rezultat 11 militari răniţi, dintre care 10 sunt în curs de evacuare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. La faţa locului au intervenit echipaje de poliţie, ambulanţă şi pompieri”, se mai arată în informarea de presă.

Autovehiculele militare au fost avariate uşor.

Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Editor: IFA