Daruri ale speranței, ale bucuriei și ale iubirii, copiii sunt mărturie a binecuvântării revărsate de Bunul Dumnezeu asupra lumii, reînnoind în inimile noastre conștiința măreției darului vieții.
În privirile lor pline de încântarea descoperirii frumuseții creației dumnezeiești, regăsim prospețimea credinței, curăția inimii și puterea de a reînnoi necontenit viața și speranța noastră.
Slujitori ai Bisericii, părinți, profesori și responsabili ai comunităților și ai lumii noastre, cu toții avem datoria de a sprijini educația și viața copiilor, protejându-i de orice abuz, lipsuri, nevoi, manipulare, exploatare și sărăcie, oferindu-le ocrotire și călăuzire.
Biserica și familia sunt instituții privilegiate în a oferi copiilor certe repere morale și existențiale, precum și acel magnific tezaur de credință și de cultură care a modelat fundamental civilizația noastră, având ca temelie valorile Evangheliei lui Hristos – izvor de demnitate, libertate și responsabilitate.
Iubiți copii, voi sunteți primăvara Bisericii și a lumii noastre, cei în care noi toți ne punem speranța că veți reuși să transformați societatea de astăzi și s-o vindecați de tot ceea ce îi întunecă frumusețea și-i strică armonia, alungând conflictele, războaiele, sărăcia, neînțelegerile și lipsurile, prin curăția inimii voastre și prin puterea binelui pe care îl purtați.
Să izbucnească în viețile voastre bucuria păcii și a comuniunii, încrederea și grija față de semenii noștri, dar și rodnicia valorilor creștine ce au luminat parcursul istoric al înaintașilor noștri – comoară de mult preț – pe care, la rândul vostru, o veți oferi urmașilor voștri, cu conștiința datoriei împlinite, păstrând aprinsă flacăra credinței și a grijii frățești!
Iubire, cooperare, pace, bucurie, speranță, tandrețe și dăruire sunt daruri de care lumea noastră este atât de însetată astăzi și pe care, cu ajutorul pildei de curăție sufletească, de loialitate și de entuziasm pe care ne-o oferiți, împreună, trebuie să le mărturisim, pentru a reda lumii chipul ei autentic, luminat de har!
În această binecuvântată zi în care sărbătorim darul sacru al copilăriei, cu deosebită recunoștință, Îi mulțumim Părintelui ceresc pentru voi toți, fiii și fiicele comunității noastre, adevărate raze de lumină ce reflectă bucurie, încredere și speranță în întunericul lumii, rugându-L să vă dăruiască sănătate, ajutor, pace și spor în tot lucrul cel bun, spre a crește în înțelepciune și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor!
Cu părintească dragoste, vă binecuvintez și vă doresc ani mulți și fericiți!
† NIFON,
Arhiepiscop şi Mitropolit














