Ziua Internațională a Copilului a adus, la Dâmbovița Mall, o atmosferă de sărbătoare, centrul comercial din Târgoviște fiind animat de sute de copii și părinți veniți să se bucure împreună de activitățile pregătite special pentru această ocazie. Pe parcursul întregii zile, cei mici au avut parte de numeroase surprize și momente interactive. Pictura pe față, tatuajele temporare, coafurile cu șuvițe colorate și photo corner-ul amenajat special pentru eveniment au fost printre atracțiile care au stârnit cele mai multe zâmbete.
Programul a inclus și o paradă a personajelor de poveste, întâlniri cu Prințesa Karla, momente artistice și multe surprize dulci, transformând spațiul comercial într-un univers al imaginației și al jocului.

Reprezentanții Dâmbovița Mall spun că și-au dorit să ofere copiilor o experiență specială, în care fiecare să poată deveni, măcar pentru o zi, personajul preferat.
„O zi în care imaginația nu are limite, iar cei mici se transformă în personaje colorate, vedete și supereroi pentru o zi”, au transmis aceștia.
La finalul evenimentului, organizatorii au mulțumit tuturor celor care au ales să petreacă Ziua Copilului la Dâmbovița Mall.
„Astăzi, Dâmbovița Mall este exact așa cum ne place să fie: plin de copii, de părinți, de râsete și de bucurii. Personaje de poveste, culoare, jocuri, veselie și multe amintiri care merită păstrate. La mulți ani tuturor copiilor, celor mici și celor care nu au uitat să se bucure ca niște copii! Vă mulțumim că ați ales să sărbătoriți alături de noi o zi atât de specială”, au mai transmis reprezentanții centrului comercial.

Prin activitățile organizate de 1 Iunie, Dâmbovița Mall le-a oferit copiilor și familiilor acestora o zi plină de culoare, energie și amintiri frumoase, într-o sărbătoare dedicată celor care fac lumea mai veselă, copiii.

AUTOR: F.S.














