You are currently viewing Peștera Ialomiței marchează Ziua Internațională a Peșterilor Turistice prin activități speciale și acces gratuit pentru tineri

Peștera Ialomiței marchează Ziua Internațională a Peșterilor Turistice prin activități speciale și acces gratuit pentru tineri

Peștera Ialomiței va marca, pe 6 iunie, Ziua Internațională a Peșterilor Turistice, eveniment celebrat anual la nivel mondial pentru promovarea și protejarea patrimoniului subteran. Cu acest prilej, vizitatorii vor avea parte de activități dedicate descoperirii și valorificării unuia dintre cele mai cunoscute obiective turistice din județul Dâmbovița.

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, anunță că Peștera Ialomiței se alătură inițiativei internaționale desfășurate sub mesajul „Descoperă. Explorează. Protejează.”, care pune accent pe educația ecologică, turismul responsabil și conservarea patrimoniului natural.

Evenimentul reprezintă o oportunitate de a aduce în atenția vizitatorilor rolul peșterilor în conservarea naturii, educația ecologică și dezvoltarea turismului responsabil”, transmit reprezentanții Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”.

În cadrul manifestărilor pregătite pentru această zi vor fi distribuite gratuit materiale de promovare a obiectivelor turistice din județul Dâmbovița, iar turiștii vor primi informații privind importanța protejării habitatelor subterane și a patrimoniului natural. De asemenea, sunt programate activități de conștientizare dedicate conservării mediului și promovării unui comportament responsabil în natură.

Unul dintre punctele centrale ale evenimentului îl reprezintă accesul gratuit la Peștera Ialomiței pentru tinerii cu vârsta de până la 18 ani, în data de 6 iunie 2026.

Prin această inițiativă, Peștera Ialomiței își reafirmă angajamentul pentru promovarea patrimoniului natural și cultural al județului Dâmbovița și pentru dezvoltarea unui turism educativ, accesibil și sustenabil”, se mai arată în comunicatul transmis de organizatori.

Reprezentanții muzeului îi invită pe turiști, familii și iubitorii de natură să participe la eveniment și să descopere frumusețea lumii subterane din Munții Bucegi, într-un demers care îmbină explorarea cu responsabilitatea față de mediul înconjurător.

AUTOR: F.S.