Eugen Tomac, consilier prezidențial onorific pentru relația cu românii de pretutindeni și europarlamentar, este prim-ministrul propus în această seară de președintele Nicușor Dan. Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a veni în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor, ca să ceară votul de încredere.
„Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul. Un moment important, de aceea e important să spun câteva lucruri. În mai 2025, românii au avut alegeri, au ieșit în număr mare la vot. Au votat mai mult negativ decât pozitiv pentru că aveau două frici, două temeri. Prima, direcția pro-occidentală poate fi pusă în discuție, iar a doua, economică, de destabilizare financiară, scădere de rating, retragere de bani din România, creștere de rate, inflație, o scădere bruscă a economiei României”, a declarat șeful statului.
”Am ajuns ca pentru mulți politicienisă prevaleze interesul de partid interesului național asumat acum un an. S-a ajuns să pară că o parte din societate e interesată de cum se termină răfuielile politice decât care sunt politicile României ca stat. S-a ajuns la punctul în care pare normal ca exact forțele politice împotriva cărora românii s-au mobilizat să fie invitate să facă parte din actul de guvernare. O astfel de atitudine e irațională, contravine acelui interes național pe care românii l-au definit în număr așa de mare”, a mai spus președintele Dan.
Nicușor Dan consideră că soluția pentru România în acest moment ”este un prim-ministru independent de partidele din parlament, care să reușească prin discuții cu fiecare partid, individuale, să ducă România pe direcția dorită de români”.
Editor: IFA














