You are currently viewing Dosare penale pentru doi bărbați, depistați conducând ilegal două autoturisme!

Dosare penale pentru doi bărbați, depistați conducând ilegal două autoturisme!

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 08:10, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe DJ 101 B, în comuna Niculești, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași comună. Verificările efectuate au indicat faptul că autorizația de circulație provizorie aparținând autoturismului ar fi expirată din cursul lunii mai 2026. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

De asemenea, în jurul orei 18:35, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Voinești au surprins un bărbat, de 54 de ani, din județul Argeș, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 723, în comuna Văleni-Dâmbovița, deși ar avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

IPJ DÂMBOVIȚA