Ziua Mondială a Mediului a fost marcată la Târgoviște printr-un eveniment dedicat dialogului dintre cercetare, mediul de afaceri și comunitate. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște – ICSTM, prin Centrul de Cercetare și Expertizare a Resurselor Naturale și Mediului, coordonat de Gabriela Teodorescu, a organizat masa rotundă cu tema „De la cercetare la piața sustenabilă”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai autorităților și ai comunității locale, care au discutat despre protecția mediului, sustenabilitate, reciclare, reducerea consumului de plastic și utilizarea responsabilă a resurselor naturale.
Invitatul special al întâlnirii a fost antreprenorul Bogdan Manole, președinte al Asociației „Împreună pentru un Viitor Verde”, care a prezentat exemple de implicare civică și antreprenorială în domeniul protecției mediului și a subliniat importanța colaborării dintre diferiți actori ai societății pentru construirea unui viitor mai verde. În semn de apreciere pentru activitatea sa, Camera de Comerț Dâmbovița i-a acordat diploma „Antreprenorul Lunii”, distincție care recunoaște contribuția sa la promovarea inițiativelor cu impact pozitiv asupra comunității și mediului.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea a generat schimburi de idei și discuții constructive privind rolul cercetării, educației, antreprenoriatului și implicării comunitare în susținerea dezvoltării durabile.
AUTOR: F.S.














