You are currently viewing Intervenție contracronometru în Dâmbovița; persoană salvată cu troliul din calea viiturii

Intervenție contracronometru în Dâmbovița; persoană salvată cu troliul din calea viiturii

Ploile abundente care au afectat astăzi nordul județului Dâmbovița au generat o intervenție deosebit de dificilă pentru salvatori. În localitatea Buciumeni, o persoană surprinsă de viitură și rămasă izolată pe un excavator a fost salvată printr-o operațiune aeriană desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, la locul intervenției au fost mobilizate forțe importante de salvare, inclusiv autospeciale de la Garda de Intervenție Fieni și Detașamentul de Pompieri Pucioasa, un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și o barcă de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște.

În sprijinul echipelor de la sol a intervenit un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI, echipat cu troliu, aparținând Punctului de Operare Aeromedicală Brașov. Din echipaj a făcut parte și un salvamontist.

Misiunea a fost coordonată la fața locului de inspectorul-șef al ISU Dâmbovița, colonelul Cristian Claudiu Florea, și s-a desfășurat în cooperare cu echipajul aerian.

Persoana surprinsă de viitură a fost extrasă în siguranță cu ajutorul elicopterului și predată echipajului SMURD pentru evaluare de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.