You are currently viewing Valentin Mihalache marchează zece ani în fruntea administrației din Dărmănești

Valentin Mihalache marchează zece ani în fruntea administrației din Dărmănești

Primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache, a marcat împlinirea a zece ani de mandat printr-un bilanț al principalelor investiții și proiecte realizate în această perioadă, subliniind transformările care au avut loc în infrastructură, educație, sănătate și utilități.

10 ani de muncă, realizări și progres pentru comuna Dărmănești! Împreună cu dumneavoastră am reușit să dezvoltăm și să modernizăm comuna noastră, prin proiecte care au adus schimbări importante în viața comunității”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, printre cele mai importante investiții se numără modernizarea infrastructurii rutiere, prin asfaltarea mai multor străzi și continuarea lucrărilor pe alte drumuri locale, amenajarea pistelor pentru biciclete și construirea podului peste pârâul Provița.

În domeniul utilităților, administrația locală a finalizat rețeaua de canalizare în satul Mărgineni de Sus și a extins sistemul în proporție de aproximativ 80% în Dărmănești. De asemenea, au fost realizate extinderi ale rețelei de gaze naturale și au fost modernizate sistemele de iluminat public și cele din unitățile de învățământ.

Un alt proiect important menționat de primar este realizarea cadastrului general pentru toate proprietățile din intravilanul și extravilanul comunei.

Educația a reprezentat una dintre direcțiile majore de investiții. În ultimii zece ani au fost construite o sală de sport școlară, o grădiniță cu program normal și o creșă, iar școlile au fost dotate cu mobilier nou, echipamente IT și table inteligente. Totodată, elevii beneficiază de stimulent alimentar, iar pentru activitățile sportive a fost amenajat un teren sintetic destinat fotbalului și tenisului.

La capitolul cultură, administrația locală a modernizat Căminul Cultural, iar în domeniul sănătății au fost înființate o substație de Ambulanță și un spital pentru îngrijiri medicale.

Valentin Mihalache a evidențiat și atragerea unor investitori importanți în comună, printre care Profi, Annabella, Supeco, Pepco, Sinsay, Penny, farmacii și un parc fotovoltaic.

Toate aceste realizări sunt rezultatul muncii împreună cu dumneavoastră și al dorinței de a construi un viitor mai bun pentru Dărmănești”, a transmis primarul, mulțumind locuitorilor pentru sprijinul acordat în cei zece ani de mandat.

AUTOR: F.S.