You are currently viewing Au început lucrările pentru un nou centru comercial în Dărmănești

Au început lucrările pentru un nou centru comercial în Dărmănești

Comuna Dărmănești continuă să atragă investiții care contribuie la dezvoltarea economică a localității și la creșterea confortului locuitorilor. Un nou proiect a intrat, în această perioadă, în etapa de execuție.

Primarul comunei, Valentin Mihalache, a anunțat că au început lucrările de pregătire a terenului pentru construirea unui centru comercial în Dărmănești.

Astăzi au început lucrările de pregătire a terenului pentru realizarea unui nou centru comercial în comuna Dărmănești”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, investiția va aduce beneficii atât pentru locuitorii comunei, cât și pentru economia locală.

Este un pas important pentru dezvoltarea comunității noastre, iar investițiile care prind contur aici înseamnă mai multe oportunități, noi locuri de muncă și facilități comerciale mai aproape de locuitorii comunei”, a precizat Valentin Mihalache.

Autoritățile locale subliniază că astfel de proiecte contribuie la creșterea atractivității comunei pentru investitori și la îmbunătățirea serviciilor disponibile pentru cetățeni.

Continuăm să susținem dezvoltarea Dărmăneștiului și să construim, pas cu pas, un viitor mai bun pentru comunitatea noastră!”, a mai transmis primarul comunei.

AUTOR: F.S