You are currently viewing Ilie Bolojan: I-am mulţumit domnului preşedinte pentru că astăzi se împlineşte un an de zile de când guvernul pe care îl conduc a depus jurământul

Ilie Bolojan: I-am mulţumit domnului preşedinte pentru că astăzi se împlineşte un an de zile de când guvernul pe care îl conduc a depus jurământul

Preşedintele PNL Ilie Bolojan a declarat,  după consultările avute la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan, că i-a propus șefului statului un pact pe 6 luni, timp în care să nu fie depusă o moţiune de cenzură pe reformele agreate, un guvern minoritar fie în jurul PSD cu votul PNL, fie un guvern minoritar PNL-USR-UDMR cu voturi de la PSD.

Am prezentat preşedintelui României poziţia PNL în această situaţie dificilă în care suntem. Având în vedere modul în care s-au derulat lucrurile, PNL consideră că o formulă realistă prin care putem avea, într-un termen scurt, un guvern învestit este o formulă care să se bazeze, într-o condiţie de bază, pe un acord politic, pe un pact pentru România, care să fie valabil în perioada următoare până la sfârşitul anului”, a afirmat Ilie Bolojan.

Şeful PNL a explicat că acest pact ar trebui semnat de forţele politice care, într-adevăr, înţeleg situaţia dificilă a ţării noastre şi va cuprinde aspecte ce ţin de condiţionările bugetare, angajarea răspunderii pe toate proiectele care sunt reforme în PNRR, astfel încât să nu se piardă finanţarea investiţiilor importante în autostrăzi, în şcoli, în spitale.

Liderul PNL a subliniat că aceasta este poziţia de la care PNL pleacă.

În cursul acestei după-amiezi vom avea un Birou Naţional în care vom clarifica aceste aspecte şi considerăm că ar fi bine ca, în condiţiile în care toate aceste detalii sunt rezolvate, să se vină cu o propunere care, de data asta, să nu mai treacă prin ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă”, a subliniat Bolojan.

Bolojan a precizat că i-a mulţumit preşedintelui pentru că astăzi se împlineşte un an de zile de când guvernul pe care îl conduce încă a depus jurământul.

A fost un an dificil, în care ne-am asumat măsuri care n-au fost uşor de luat, dar acest guvern a reuşit să scoată România din situaţia dificilă în care se găsea şi să creeze condiţii pentru dezvoltare”, a adăugat Bolojan.

Editor: IFA