Perioada admiterii la universități a început, iar Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște le propune absolvenților de liceu programe de studii adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii și mediului economic.
Reprezentanții facultății îi încurajează pe tineri să aleagă un parcurs universitar orientat spre performanță, dezvoltare profesională și oportunități de carieră într-un domeniu aflat într-o continuă transformare.
„Alege unul dintre programele noastre de licență și construiește-ți viitorul într-un domeniu dinamic, conectat la realitățile economice actuale. Viitorul aparține celor care au curajul să investească astăzi în educația lor”, transmit reprezentanții Facultății de Științe Economice.
Unul dintre avantajele oferite viitorilor studenți îl reprezintă și accesul la resurse digitale moderne. Astfel, după încheierea contractelor de studii, 200 de studenți vor primi gratuit, spre folosință, câte o tabletă, destinată activităților didactice și accesului la materiale educaționale.
Înscrierile se desfășoară exclusiv online, în perioada 22 iunie – 22 iulie 2026, prin intermediul platformei dedicate admiterii a Universității „Valahia” din Târgoviște.
AUTOR: F.S.














