Sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște s-a desfășurat marți, 23 iunie 2026, examenul de atestare a competențelor profesionale pentru elevii clasei a XII-a, specializarea Teologie Pastorală, marcând încununarea celor patru ani de formare liceală.
Cei 23 de candidați au fost evaluați la disciplinele fundamentale ale pregătirii teologice: Tipic și Liturgică, Muzică bisericească, Catehetică și Omiletică, iar, ulterior, au prezentat lucrările științifice de atestat, elaborate sub îndrumarea științifică a profesorilor coordonatori la disciplinele Dogmatică, Vechiul Testament și Noul Testament, ca semn al maturității lor intelectuale și duhovnicești.
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște are în prezent 348 de elevi, integrați în ciclurile gimnazial, filologic și teologic-vocațional, continuând să fie un spațiu de formare educațională responsabilă, în care se cultivă vocația slujirii și atașamentul față de valorile Bisericii și ale culturii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

















