Aproape 130.000 de candidați vor susține, începând de luni, 29 iunie, probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026, care se va desfășura în 443 de centre organizate la nivelul întregii țări.
Din datele transmise de Ministerul Educației, majoritatea celor care vor intra în febra examenului este formată din absolvenți ai anului în curs.
Din totalul candidaților înscriși, aproximativ 116.000 provin din promoția curentă, iar aproape 15.000 sunt absolvenți din seriile anterioare. În funcție de rezultatele obținute și recunoscute în sesiunile precedente, aceștia vor susține fie toate probele scrise, fie doar examenele pe care nu le-au promovat.
Candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul în care distribuirea acestora s-a încheiat în sala de examen. Absolvenții cărora le-au fost aprobate solicitările de adaptare a condițiilor de examinare pot primi un timp suplimentar de cel mult două ore, în conformitate cu procedurile privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare.
Examenul începe la ora 9:00, iar timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de trei ore. Durata probei se calculează din momentul în care distribuirea subiectelor s-a încheiat în sala de examen.
Editor: IFA














