Primăria Comunei Bucșani continuă investițiile în infrastructura destinată siguranței publice, prin extinderea sistemului de supraveghere video stradală. Proiectul presupune instalarea unor echipamente moderne care vor contribui la monitorizarea mai eficientă a domeniului public și la creșterea gradului de securitate în localitate.
Potrivit administrației locale, noile camere de supraveghere oferă imagini de înaltă calitate inclusiv pe timpul nopții și sunt dotate cu tehnologie de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (LPR/ANPR), care permite identificarea vehiculelor aflate în trafic.

Reprezentanții Primăriei Bucșani precizează că sistemul va contribui la prevenirea incidentelor, la creșterea siguranței rutiere și la sprijinirea autorităților în situațiile în care este necesară identificarea rapidă a unor autovehicule.
„Prin această investiție, Primăria Comunei Bucșani își propune să ofere cetățenilor un spațiu mai sigur, să protejeze bunurile comunității și să utilizeze soluții tehnologice moderne pentru o administrare eficientă a localității”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Extinderea sistemului de supraveghere video face parte din măsurile prin care administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii și creșterea nivelului de siguranță pentru locuitorii comunei.

AUTOR: F.S.














