Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, au fost instalați la parohii încă trei preoți, absolvenți ai cursurilor de licență și masterat din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
În ziua de sâmbătă, 27 iunie 2026, la finalul slujbei vecerniei, în prezența numeroșilor credincioși prezenți, la Parohia Valea Lungă Cricov, Protoieria Pucioasa, Pr. Protopop Iulian Rainea a instalat pe Pr. George Vlăduț Lăzărescu, recent hirotonit, prilej cu care i-a înmânat oficial cheile lăcașului de cult, precum și documentele de numire în funcție. Din sobor au făcut parte: Pr Gabriel Oproiu-Inspector eparhial, Pr. Ionuț Călimănescu-Secretar al Protoieriei Pucioasa, Pr. Silviu Neaga (Parohia Pucioasa II), Pr. Dănuț Vancea (Parohia Vulcana Pandele), Pr. Valentin Negrescu (Parohia Podurile-Pucioasa), Pr. Constantin Panait (Parohia Valea Lungă Ogrea), Pr. Ion Popa (Parohia Valea Lungă Gorgota), Pr. Marian Stan (Parohia Cucuteni), Pr. Ionel Topor (Parohia Gura Vulcănii), Pr. Florin Pătulea (Parohia Moreni II), Pr. Constantin Dragomir (Parohia Valea Lungă Cricov) și Pr. Gheorghe Tomescu (pensionar, fost slujitor la Parohia Valea Lungă Gorgota). La eveniment, a fost prezent și domnul Negru Emil, Primarul comunei Valea Lungă.
Duminică, 28 iunie 2026, la finalul slujbei vecerniei, la Parohia ”I.L.Caragiale”, Protoieria Târgoviște Sud, Pr. protopop Leonte Sumedrea a instalat pe Pr. Toma Tiberiu Matei, ca preot II al parohiei, ocazie cu care i-a înmânat oficial cheile lăcașului de cult, precum și documentele de numire în funcție. Din sobor au făcut parte Pr. paroh Cristian Grigorov (Parohia ”I.L. Caragiale”) și Pr. Cristian-Iulian Tănase.
Luni, 29 iunie 2026, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la Parohia Gorgota, Protoieria Târgoviște Nord, în prezența credincioșilor prezenți, Pr. Protopop Silviu Danciu a instalat ca paroh pe Pr. Cristian-Iulian Tănase, căruia i-a înmânat oficial cheile lăcașului de cult și documentele de numire în funcție. Din sobor au făcut parte Pr. Iulian Măcriș (pensionar, fost slujitor al Parohiei ”Lemnul” din Târgoviște).
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI



















