Furtunile puternice de la sfârșitul lunii iunie, care au lăsat unele gospodării din județ fără energie electrică timp de peste două zile, l-au determinat pe primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, să atragă atenția asupra vulnerabilității rețelei de distribuție și a lipsei investițiilor în infrastructura energetică.
Edilul spune că, în ultimele zile, una dintre cele mai frecvente întrebări primite din partea locuitorilor a fost „Când revine curentul?”, fără ca administrația locală să poată oferi un răspuns clar, în condițiile în care intervențiile sunt coordonate exclusiv de distribuitorul de energie.
Potrivit acestuia, echipele din teren sunt insuficiente pentru amploarea avariilor produse de fenomenele meteo extreme și sunt obligate să intervină etapizat, începând cu rețelele de înaltă și medie tensiune, urmând ca abia ulterior să ajungă la avariile punctuale.
„Greu de imaginat de ce zeci de gospodării nu sunt alimentate din cauza unei siguranțe arse a cărei înlocuire ar dura 10 minute. Nu are cine! Echipa, pe bună dreptate, trebuie să acționeze «de sus în jos».”, a transmis primarul.
Marius Caravețeanu consideră că situațiile repetate în care localități întregi rămân fără energie electrică, inclusiv la fenomene meteo mai puțin severe, au la bază mai multe probleme, investițiile insuficiente în rețelele electrice, deficitul de personal de intervenție și lipsa unor măsuri care să modernizeze infrastructura.
Edilul spune că, în această perioadă, a încercat să mențină permanent legătura atât cu cetățenii, cât și cu echipele de intervenție, centralizând zonele afectate și transmițând sesizările primite, însă recunoaște că, de multe ori, nici reprezentanții distribuitorului nu au putut estima cu exactitate momentul realimentării. Acesta a subliniat că apreciază efortul angajaților care intervin pentru remedierea defecțiunilor, subliniind că problemele sunt generate în principal de starea infrastructurii și de numărul redus al echipelor disponibile.
AUTOR: F.S.














