Primăria Comunei Raciu le reamintește locuitorilor că deșeurile textile trebuie colectate separat și nu mai pot fi aruncate în recipientele destinate gunoiului menajer. În acest sens, administrația locală pune la dispoziția cetățenilor un punct special de colectare, amenajat la sediul UAT Raciu.
În containerele dedicate pot fi predate haine curate, chiar dacă sunt uzate sau deteriorate, lenjerii de pat, prosoape, perdele, precum și accesorii textile, cum sunt eșarfele, fularele, pălăriile, mănușile sau gențile din material textil.
În schimb, nu sunt acceptate textile umede, murdare sau contaminate, perne, saltele, pături voluminoase și resturi de materiale provenite din activități de croitorie sau tapițerie.
Reprezentanții Primăriei Raciu subliniază că această măsură contribuie la reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitare și la valorificarea materialelor textile prin reciclare.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Primăria Comunei Raciu la numărul de telefon 0345.524.020.
AUTOR: F.S.














