You are currently viewing Comunitatea din Găești își sărbătorește copiii talentați de Zilele Orașului

Comunitatea din Găești își sărbătorește copiii talentați de Zilele Orașului

Cea de-a doua zi a manifestărilor dedicate sărbătoririi a 528 de ani de atestare documentară a orașului Găești va fi rezervată copiilor și tinerilor talentați din comunitate. Duminică, 19 iulie, începând cu ora 16:00, Parcul Central va găzdui Spectacolul Formațiilor Locale, organizat de Primăria și Consiliul Local Găești, alături de Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” și Clubul Copiilor Găești.

Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, grupuri vocale, formații de dans și tineri interpreți care activează în cadrul instituțiilor culturale din oraș. Publicul va putea urmări evoluțiile Ansamblului Folcloric Brăulețul, Grupului New Generation, Studioului de Balet Pirouette, Grupului Vocal JOC Junior, Ansamblului Folcloric Codrulețul, grupurilor Corstep și Armonia, dar și recitalurile susținute de tinerii soliști Rebeca Arghir, Maria Constantin, Ayana Ștefania și Alina Ion.

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, îi invită pe locuitori să fie alături de cei care vor urca pe scenă.

„Copiii noștri sunt cea mai frumoasă carte de vizită a Găeștiului. Duminică, de la ora 16:00, vă aștept în Parcul Central să îi aplaudăm și să le arătăm cât de mândri suntem de ei!”, a transmis edilul.

Spectacolul dedicat copiilor face parte din programul amplu al Zilelor Orașului Găești, organizate în perioada 18-19 iulie, cu ocazia aniversării a 528 de ani de atestare documentară a localității. Organizatorii îi invită pe găeșteni și pe toți cei care doresc să participe să petreacă un sfârșit de săptămână plin de muzică, dans și momente dedicate comunității.

AUTOR: F.S,