Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că în acest an s-au înregistrat 18 drone care au pătruns în spaţiul aerian naţional, iar trei dintre acestea au fost doborâte, ultima chiar în această dimineață.
Astfel, de la începutul războiului au fost înregistrate peste 100 de atacuri pe teritoriul ucrainean în proximitatea graniţei cu România, iar în 33 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional, ultima pe 26 iulie 2026. De asemenea, în 50 de situaţii au fost identificate fragmente de drone sau drone pe teritoriul României.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au precizat că în 2026 au fost înregistrate peste 40 de situaţii de atacuri pe teritoriul ucrainean în proximitatea graniţei cu România, iar în 34 de cazuri au fost ridicate aeronave din Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Întărită.
De asemenea, anul acesta, în 18 situaţii au fost înregistrate pătrunderi neautorizate de drone în spaţiul naţional, ultima pe 26 iulie, iar în trei situaţii drone care au pătruns în spaţiul naţional au fost doborâte de aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române.
Reprezentanţii MApN au menţionat că în 16 situaţii au fost identificate fragmente de drone sau drone pe teritoriul României.
Editor: IFA














