Profesorii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dâmbovița au obținut rezultate remarcabile la examenul național de Definitivat, sesiunea 2026. Toți cei 17 candidați ai instituției au promovat examenul, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 100%, iar unul dintre aceștia a obținut nota maximă, Lidia Jeculescu, profesor consilier școlar.
Potrivit reprezentanților CJRAE Dâmbovița, dintre cei 17 profesori care au susținut examenul, 13 sunt profesori consilieri școlari, trei sunt profesori logopezi, iar unul este profesor itinerant și de sprijin.
„Felicitări tuturor celor 17 profesori din CJRAE Dâmbovița care au obținut Definitivatul în sesiunea 2026! Bilanțul final vorbește de la sine: rată de promovare de 100% și o notă de 10. Felicitări, Lidia Jeculescu, pentru această performanță!”, au transmis reprezentanții instituției.
Examenul național de Definitivat certifică dobândirea dreptului de practică în învățământul preuniversitar și reprezintă un pas important în cariera didactică, fiind necesar pentru continuarea activității la catedră și pentru evoluția profesională a cadrelor didactice.
AUTOR: F.S.














