Locuitorii comunei Vișina vor beneficia, începând cu sfârșitul lunii august, de lucrările derulate în cadrul proiectului „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Anunțul a fost făcut de administrația locală, care precizează că proiectul este unul dintre cele mai așteptate de comunitate. Lucrările vor fi executate în baza contractului încheiat de Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în cadrul finanțării obținute prin contractul nr. 4/PC/30.12.2022.
Valoarea investiției destinate comunei Vișina depășește 800.000 de euro, fondurile urmând să fie utilizate pentru conectarea gospodăriilor eligibile la rețelele existente de alimentare cu apă și canalizare.
Reprezentanții administrației locale apreciază că investiția va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru numeroase familii și la extinderea accesului la serviciile publice de utilități în comună.
AUTOR: F.S.














