You are currently viewing După temperaturi de aproape 40 de grade, ne așteaptă câteva zile de instabilitate atmosferică

După temperaturi de aproape 40 de grade, ne așteaptă câteva zile de instabilitate atmosferică

După episodul de caniculă care afectează o mare parte a țării, meteorologii anunță o schimbare importantă a vremii. În perioada 6–8 august, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar temperaturile vor începe să scadă în mai multe regiuni.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începând din a doua parte a zilei de joi, 6 august, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, izolat, grindină, în special în zonele montane și submontane, precum și în vestul, centrul și nordul țării.

Cantitățile de apă pot depăși, în intervale scurte de timp, 30–50 l/mp, mai ales în zonele montane și în nordul țării. Vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat poate atinge 70–90 km/h, favorizând producerea vijeliilor puternice.

Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică pot apărea, pe arii restrânse, și în regiunile sudice și sud-estice, inclusiv în Muntenia, în special în orele serii.

Totodată, pătrunderea unei mase de aer mai rece va determina o scădere a temperaturilor în nord-vestul, nordul și centrul țării, marcând sfârșitul episodului de căldură extremă.

Chiar dacă Dâmbovița nu este, deocamdată, vizată de o avertizare specifică pentru această perioadă, evoluția vremii indică posibilitatea apariției unor manifestări de instabilitate și în sudul țării, motiv pentru care este recomandată urmărirea actualizărilor emise de ANM.

AUTOR: F.S