You are currently viewing UN DÂMBOVIȚEAN A FOST ARESTAT PREVENTIV PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

UN DÂMBOVIȚEAN A FOST ARESTAT PREVENTIV PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

La data de 3 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat, de 63 de ani, din comuna Șelaru, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

Totodată, în cursul zilei de 4 august, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Găești, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările au evidențiat faptul că, la data de 2 august a.c., în jurul orei 15:30, bărbatul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, ar fi agresat-o fizic pe mama sa, în vârstă de 85 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

IPJ DÂMBOVIȚA