Dâmbovița se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Pe 15 august, complexul A Frame Ținutul Mărului, din comuna Voinești, va deveni gazda „RITUALS – Heading to the Sun”, un party dedicat iubitorilor de muzică electronică și experiențelor în aer liber.
Organizat de SOLAIA Society, în parteneriat cu A Frame Ținutul Mărului, evenimentul promite o experiență care începe înainte de apus și continuă până la răsărit, într-un decor natural din zona pomicolă a Dâmboviței.
Pe scenă vor urca cinci DJ, Baku, Mia Ricci, Christian Lepah, Alb Who și Ozlemek, organizatorii anunțând un line-up care va transforma noaptea de 15 august într-o experiență memorabilă pentru participanți.
Cei care doresc să se bucure de eveniment fără grija drumului spre casă au la dispoziție și variante de cazare chiar în cadrul complexului A Frame Ținutul Mărului, însă organizatorii atrag atenția că locurile sunt limitate.
Biletele pentru eveniment sunt deja disponibile, iar organizatorii îi îndeamnă pe cei interesați să își rezerve din timp locul la petrecerea care își propune să aducă Dâmbovița pe harta destinațiilor estivale dedicate muzicii electronice și distracției în aer liber.

AUTOR: F.S.














