You are currently viewing ANM anunță cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în Muntenia

ANM anunță cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în Muntenia

După răcirea din ultimele zile, vremea se încălzește din nou în Dâmbovița. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie pentru următoarele două săptămâni, marți și miercuri (11 și 12 august) vor aduce din nou temperaturi caniculare în Muntenia.

În zonele de câmpie, maximele vor ajunge la 34–36 de grade Celsius, însă valul de căldură va fi de scurtă durată. În intervalul 13–15 august, temperaturile vor scădea, iar media maximelor din regiune nu va depăși 30 de grade.

Meteorologii estimează că, după mijlocul lunii, vremea se va încălzi din nou treptat. Astfel, în perioada 17–23 august, maximele vor reveni în jurul valorii de 34 de grade, ceea ce înseamnă că Dâmbovița va traversa un nou episod de vreme foarte caldă.

Și nopțile vor urma aceeași evoluție. Temperaturile minime vor urca în primele zile până la 18–20 de grade, apoi vor coborî în jurul valorii de 14 grade la mijlocul lunii, pentru ca în a doua parte a intervalului să crească din nou la 16–17 grade.

În ceea ce privește precipitațiile, averse locale sunt așteptate în 12 și 13 august, iar probabilitatea de apariție a ploilor va crește din nou după 19 august.

AUTOR: F.S.