You are currently viewing Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat în dimineața zilei de 13 august, în contextul scăderii continue a nivelului Dunării.

Sorin Rândașu, director general adjunct al Apelor Române, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că la Cernavodă a fost atins pragul critic de -230cm.

În momentul de față pot să vă informez că a fost atins pragul de minus 230, asta înseamnă că centrala nucleară va intră în următoarele două zile în procedura de oprire. Nivelele pe zonă au scăzut semnificativ, cu încă 6 cm. Practic nu există aport din amonte. Din datele pe care le deținem, prognoza spune un debit de 1.400 mc până în dată de 17 august, asta înseamnă că avem minimul la intrarea în țară pentru încă o săptămâna. De la PF1 și PF2 avem date de 1.370 de mc, în condițiile în care fiecare metru cub contează. Debitul a scăzut sub 1400 mc. (..). Am văzut pragul, nu am vorbit cu domnul director, dar am văzut că pragul a fost atins, iar dânșii au zis că în următoarele zile. Am văzut că s-a atins pragul de 230 mc la care ei intră în astfel de proceduri. Perioada în care centrală va fi oprită, că va fi mâine, că va fi poimâine, e foarte clar că aceasta se va opri. În aceste condiții, s-a dispus continuarea procedurilor de dragare. E foarte clar că aceasta se va opri. În perioada următoare centrala se va opri, este inevitabil. Vreo două săptămâni va fi oprită, ca estimare. În următoarele cinci zile nu plouă deloc în bazinul Dunării, din datele pe care le avem”, a declarat Sorin Rândașu la Digi24.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită în urmă cu două săptămâni din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării. Nuclearelectrica explica atunci că măsura este una preventivă, fluviul asigurând răcirea aburului tehnic și a echipamentelor de siguranță ale centralei nucleare.

Editor: IFA