La data de 11 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Gura Foii, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Totodată, în cursul zilei de 12 august, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Găești, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările au evidențiat faptul că, la data de 11 august a.c., în intervalul orar 08:00-15:00, bărbatul ar fi contactat atât telefonic, cât și prin mesaje și prin intermediul unor platforme de socializare, un bărbat, de 31 de ani, din orașul Găești, și i-ar fi adresat amenințări cu suprimarea vieții atât acestuia, cât și familiei sale, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, solicitând sume cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei pentru a nu pune în executare actele de violență.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
IPJ DÂMBOVIȚA














