Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat o nouă listă de beneficiari în cadrul Programului Rabla Auto 2026. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, dâmbovițeanul Florin Bănică, care a precizat că alte 3.661 de persoane fizice vor beneficia de ecotichete pentru achiziția unui autovehicul nou.
Potrivit acestuia, valoarea totală a finanțării aprobate în cadrul ultimei ședințe a Comitetului de Avizare al AFM este de 48,1 milioane de lei.
„Astăzi am aprobat, în cadrul Comitetului de Avizare al AFM, o nouă listă de 3.661 de ecotichete, în valoare totală de 48,1 milioane de lei, destinate persoanelor fizice. Îi felicit pe toți cei care au fost aprobați și le reamintesc că, în termen de 60 de zile de la obținerea statusului «beneficiar aprobat pentru finanțare», trebuie să distrugă și să radieze autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce în aplicația AFM documentele necesare”, a transmis Florin Bănică.
Președintele AFM a precizat că Programul Rabla Auto 2026 continuă pentru persoanele fizice care doresc să achiziționeze autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, precum și modele hibride.
În prezent, pentru această categorie este disponibil un buget de 10,79 milioane de lei, iar înscrierile pot fi făcute până la data de 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor.
Lista completă a beneficiarilor aprobați este disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, în secțiunea dedicată Programului Rabla Auto – persoane fizice.
AUTOR: F.S.














