You are currently viewing Fostul căpitan al naționalei de volei, Mircea Abraham, a murit la 53 de ani

Fostul căpitan al naționalei de volei, Mircea Abraham, a murit la 53 de ani

Federația Română de Volei a anunţat, vineri, decesul fostului căpitan al naţionalei Mircea Abraham, la doar 53 de ani.

Dispariția sa lasă în urmă multă durere și lasă lumea voleiului românesc mai săracă. Sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul forului naţional.

Inițiat în volei la Clubul Sportiv Școlar Zalău, sub îndrumarea profesorului Marin Silaghi, Mircea Abraham a performat mai apoi, cucerind titlul de campion și Cupa României cu Elcond Zalău și Deltacons Tulcea. De asemenea, a mai activat la Dinamo București. Mircea Abraham a avut evoluții remarcabile în cupele europene și pentru echipa României, fiind timp de 9 ani căpitan al naționalei. În 2020, i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului.

După ce și-a încheiat activitatea competițională, Mircea Abraham a devenit antrenorul echipei CS Phoenix Șimleu Silvaniei, pe care a promovat-o în prima divizie. De asemenea, a făcut parte și din staff-ul lotul național de seniori. În ultimii ani se stabilise în Irlanda.

Editor: IFA