Naționala U16 a României de baschet masculin a încheiat Campionatul European pe locul 8, după un parcurs care reprezintă cea mai bună clasare a baschetului juvenil masculin românesc din ultimele decenii. La Oradea, tricolorii au demonstrat că pot concura cu unele dintre cele mai puternice generații ale Europei și au reușit să ajungă între cele mai bune opt echipe de pe continent.
Parcursul a adus momente memorabile, de la victoria din faza grupelor împotriva Serbiei, deținătoarea trofeului, până la revenirea spectaculoasă în meciul cu Lituania, în care România a recuperat un deficit de 20 de puncte și a împins vicecampioana Europei în prelungiri.
În optimile de finală, tricolorii au trecut de Turcia, scor 71-62, și au obținut calificarea în sferturile de finală. Acolo, România s-a duelat cu Franța pentru un loc între primele patru echipe ale Europei.
Turneul a adus și performanțe individuale remarcabile. Sebastian-Petru Lăpuște a reușit un triple-double împotriva Lituaniei, cu 34 de puncte, 10 recuperări, 10 intercepții și 8 pase decisive, devenind al șaselea jucător din istoria FIBA U16 EuroBasket care atinge această performanță.
Dincolo de rezultate și statistici, această generație pleacă de la Oradea cu o clasare care confirmă progresul făcut și cu experiența acumulată împotriva elitei baschetului juvenil european. Locul 8 în Europa. Cea mai bună clasare din ultimele decenii. O generație care ne-a dat motive să privim cu încredere spre viitor
M.I.














